Sa “da” tot, sa “nu” nimic

Ti se tot spune, sa nu faci pe desteptul, ca ai sa tragi pixul pe nas, ca esti extremist in abordarea ta minimalista, ca scrii prea mult despre minimal, iar minimalistii sunt oameni urati (!), ca nu esti relaxat, cand ceilalti sunt, ca esti rau, cand toti sunt buni ca piinea calda, ca esti acid, cand ceilalti sunt de treaba, ca nu verifici informatia, ca minti, cand toti sunt cinstiti, ca nu esti corect, cand ceilalti sunt sinceri, ca indoctrinezi. Ai fost sfatuit sa nu te mai iei in serios, dar sa fii serios cind nu te iei, sa nu mai iei in vizor persoanele publice ca sa scrii despre artisti baliverne, sa scrii doar despre muzica, sa te autocenzurezi, sa renunti la review-uri, la cum a fost, sa nu mai scrii despre petreceri si despre cunoscuti, sa nu ranesti orgolii, dar sa le gadili, sa nu mai scrii doar de dragul umorului, dar sa-i faci sa rada, sa scrii despre lucruri care merita, dar totusi sa scrii ce gandesti, sa nu mai descrii partile negative, dar totusi sa descrii realitatea, sa descrii oameni, dar sa nu mai redai imagini, ci doar sa le definesti, sa nu mai notezi in carnet, dar sa o faci pe mobil, sa-ti iei un palmtop, sa tii minte, dar sa omiti multe. Cateodata sa omiti totul. Sa nu mai scrii.

Desi ceva personal, blogul a fost privit ca “institutie de presa” (!), pentru ca ai scris profesionist. Ai relatat serios despre muzici si artisti, dar culmea, ceea ce s-a citit mai mult s-a bazat pe caterinci. Ai fost demn de asteptari, dar ai dezamagit ulterior prin prezenta. Ai fost invitat sa relatezi de la petreceri, dar ai suparat cand ai scris obiectiv. Pentru ca, “tu esti de vina, ca noi traim pe alta lume!". Pentru ca atunci cand cineva doreste sa-si retraga cuvintele si n-are cum, reiese ca tu minti. Pentru ca atunci cand vine vorba de scena electronica, esti bun de PR, dar ti se pune la indoiala licenta in jurnalism. Pentru ca esti un bun promotor al muzicii catre exterior, dar faci rau cand incerci sa dai expemplul pozitiv, amuzandu-te de cel negativ. Pentru ca nu mai stim sa radem de noi. Pentru ca libertatea de expresie asociata kilogramului de cartofi si targuielii din piata implica “filtrarea” lucrurilor care de fapt nu ne plac. Pentru ca interpretam totul, ghemuiti pe vine, dintr-un colt negru si negativist. Pentru ca parerile scrise au fost ridicate la rang de adevar absolut. Pentru ca unii gandesc ca scena este la inceput si ea trebuie incurajata doar prin relatarea a ceea ce ar putea starni apreciere. Pentru ca daca taci si daca ignori, toate se rezolva, toate avanseaza, toate se dezvolta. Pentru ca o semnalare ar trage scena in jos si uite cat rau ai fi facut! Toate s-au dus naibii acum, si sonorizari, si munca lor de-o viata, si colaborari, si cluburi, si clubberi, si relatiile dintre DJ, si DJ. Ba mai mult, se autoidentifica (!) cate o victima din multime, pentru ca, de fapt, n-o cunoaste nimeni si te pedepseste verbal, pentru ca doar verbal poate.

Voua va propun. Imi iau palmtop, caci digitalul nu te sperie ca analogul, si fac filmulete cu mine la club, in timp ce scriu, ceea ce scriu. Ba mai mult, imi pun 3G si transmit live, pe internet, de la fata locului, cand imi soptiti la ureche, ceea ce imi soptiti la ureche, si binenteles, imi pun microfon in ureche. Propun control de creioane la intrarea in club, confiscarea lor, in caz de detinere si ruperea lor pe loc, in doua, cu genunchiul, in timp ce detinatorul priveste. Iar daca nu este destul, va provoc la duel. Va chem duminica, in piata Revolutiei, fac rost de parteneri media, fac si flyere, ii pun si pe flyere, pun si intrare, va pun PE TOTI pe lista, sa fiti toti prezenti, sa ma puneti la zid, sa fie asta confirmarea ca platesc pentru “raul” facut scenei electronice, careia nu i-a lipsit niciodata nici o scandura si mai ales, nici un cui!