La ora 11, pe scena este mai mult echipament tehnic, iar pe ring mai multa lume ca ieri. Baiatul de la garderoba e stresat: tot lasi si iei lucruri din geaca, il fatzai atat! Tom Wilson face live la microfon, cu un clarinet. Nu stiai asta, este surprinzator, te ia asa, la sentiment. In spatele lui, in tricou cu BGS pe piept, Milos tine in mainile imbracate in manusi galbene, de cauciuc, doua bete de tobe. Cu ochelarii de soare la ochi bate ritmul. Rolul sau e de design. Nu prea face sens, dar arata bine. Tom pune o placa, Milos bea un RedBull. Tom face scratch-uri, Milos iar bate din bete si anunta la microfon “ Soon we will be dancing”. Dar nu, nu dansam. Cel mult ne radem. Pe scena urca si Andy Sinboy impreuna cu un danez. Aceasta este o trupa de expati. Andy canta, nu se intelege ce zice, dar e o melodie frumoasa. Oare ce melodie e? N-au facut repetitii decat doua zile inainte de festival, dar nu lipsa repetitiilor pare problema. Sinboy canta hip-hop, Paulica urca pe scena la dans, cu un cub de carton in cap, care zambeste diferit de pe fiecare latura. Ii tine companie o fata, care danseaza si ea, cu o punga in cap. Milos face baloane, din iribal. Se aplauda aceasta super caterinca si se intra in pauza cu Modern Talking in boxe. Ce ne-am mai distrat.
Iti este cam somn, dar intra Mr. Kalabrese, cu a lui Rumpelorchestra. Sonia Moonear si Dandy Jack danseaza in primul rand. Kalabrese coboara in public si spune, cu un metronom pe fundal: “I have a microphone and we can record lyrics and sounds. Recording, Session, Bucharest, Live. Who wants to be first?”. Primul este chiar solistul de la Khan of Finland, un costum lung si negru, cu o palarie neagra. Face ca vaporul. Se aude “ding dong dong”, sunetele se sampleaza, Kalabresse bate la tobe si fluiera nostalgic. Cineva canta “Nu vreau, nu vreau sa dansez”, iar o fata confirma “Iha”. Milos zice “paca, paca”. Mr. Kalabrese canta piesa pe care vine mereu primavara, Hide, de pe albumul Rumpelzirkus (asculta aici http://www.trackitdown.net/genre/house/track/311951.html) si ne sfatuieste “You shouldn’t hide from love”.
Toata lumea este de acord, se fluiera, se aplauda, iar cei trei de la Khan of Finland sunt atat de entuzismati, ca urca si ei pe scena. Costumul negru se dezantuie, “Ladies hands up in the air” si o da atat de groovy, ca incepi sa dansezi de parca nu te-ai fi miscat noaptea trecuta opt ore. Cere niste pian, de la colegul lui in costum alb, i se da niste pian, atat de frumos, incat Rokolectiv si-a atins scopul si vrei sa faci live. “We are here on the stage because of one man, the man of the future”, spune costumul negru si intinde microfonul la public ca sa urle, sa confirme. Se tipa cinci minute. Intre timp, costumul alb da o bere peste cap, iar costumul negru fumeaza o tigara. Dandy Jack ii felicita, iar Kalabrese ii pupa de la revedere. Dupa care pune mana pe mobil, isi suna iubita, ii canta la multi ani si toata lumea aplauda, impresionata, de atat romantism. Ne ureaza “Noapte buna !” si pleaca. Stia el ce stia.
Cei trei de la Mungolian Jet Set poarta niste coifuri in cap, zici ca sunt preoti ortodocsi de pe varful muntelui! Fac live la un sampler, la clape si la laptop, sunt deep, cumva periculosi, te si vezi prin zapada, fugind de eschimosi. Le admiri halatele de matase cu fir aurit si patternuri florale, in timp ce ei devin din ce in ce mai agresivi, un agresiv construit, prevestitor de avalansa. Auzi incantatii, influente disco din ‘60-‘70, beaturi sparte si sunete acute, care par breaks dar de fapt sunt electro. Cel mai mic dintre ei se joaca la microfon, ta ta ta, could you be love, canta putin hip-hop, in timp ce te misti robotic si iti aduci aminte ce bine a fost noaptea trecuta, la Dat Politics. Te lasi purtat de sunet catre Wonderland si te intrebi daca este experimental 8 bit sau este muzica norvegiana de padure. “Robots from the disco world ti se spune” si te astepti sa faca flic flac. Nu fac.
Continuam cu Norvegia, cu cei doi de la Elektrofant, fata, in fata, laptop in clape. “We don’t have special costumes, but special haircuts. We are gonna give you some acid house. This first song is for my manager, my granny and my nanny”, spune blondul si incepe cu niste fete care canta pe bataie. Sa fie si putin fum! Muzica e “tz, tz, tz”, unul dintre ei e mai pasnic, dar celalalt e vesnic intaratat. Canta la clape in pozitie de fiti gata, pe locuri, start si mai paraseste din cand in cand instrumentul, pentru cateva piruete si niste figuri de dans. Amandoi, evident, dau din cap. Sa nu se dea cap in cap! Poate suna bine si nu te prinde pe tine. Dai o tura prin backstage, afli de la Pantha du Prince ca Bucurestiul e mai frumos ca Berlinul, iar ce e pe ring e stresant. Revii de unde ai plecat, blondul pune o piesa din ’92, in care cineva tipa, iar de cate ori o face, lasa si norvegianul capul pe spate. Isi scutura palmele si sare apucat, lumea se misca, dar nu se danseaza, nu stii cum s-a terminat.
Urmeaza Bjorn Torske, micul norvegian care seamana cu micul mongol din Mungolian Jet Set. Incepe cu niste voci ragusite care parca musca din tine si nu reusesc sa te readuca la dans. Ai sta la afterul cu Magda, dar e prea tarziu. Pleci acasa terminat. Cica lumea, mai multa decat la Rokolectiv, a dansat pana dupa 1. Altii spun ca Magda a mixat de la 9 la 5 dupa amiaza. A doua zi ti se reproseaza ca ai pierdut o petrecere super tare cu minimal.
