Dusty Kid la Kado


Nu m-am dus; a doua zi, de dimineata, munceam. Electrocutare insa, persoana avizata, s-a dus. Si el muncea a doua zi, dar el e fan! Drept urmare, sambata, la ora 11, pe holurile sistemului, purta un tricou (foto), care sfida sistemul si impartasea impresii, la un ceai negru, cu ochii pe jumatate deschisi datorita veseliei electro techno covarsitoare din timpul noptii. In primul rand, ceea ce l-a frapat pe Electrocutare a fost toaleta, atat de departe de ring. Eu stiam ca e la intrare, dar se pare ca, de cand clubul era pe cale sa se inchida si nu s-a mai inchis, au mutat baia, la etaj, “la capatul clubului, urci 15 scari in curba, dupa care faci dreapta, mergi 5 metri, iar dreapta, iar 5 metri, stanga, apoi inainte”. Un fel de “Mergeti la Baie? Coborati la prima”. Iar prima e comuna, si pentru baieti si petru fete.
In al doilea rand, Copilul Praf nu este atat de dragutz ca in poze. Muzica insa, a fost la mare inaltime, a pus Copilul “grele, grele” pana i-a facut pe toti dust, iar pe unii i-a trimis apoi, direct la munca. Visualurile au lasat de dorit, aceleasi clipuri default din programul Resolume. Iar fetele…”doar de design”. Cam atat a impartasit Electrocutare, dupa care s-a implementat in sistem si a atipit pe o canapelutza, pe jumatate cat el.

No comments: