La President nu au popcorn

Mergem in Brasov, mai luam si noi pulsul in provincie. Nu avem parte de petrecere, avem parte de-un club gol, dar la asa club, pe cuvant ca a meritat drumul.

The President se afla intr-o cladire veche de 80 de ani, in care, inainte de ’89, functiona cinematograful Astra. S-a dechis anul trecut, de Craciun, dupa ce cladirea a fost reconsolidata, izolata si rigipsata pe unde trebuie. “Nu s-a zidit o Ana, dar suntem siguri ca e trainic”, spune Florin Bica, omul care se ocupa ca locatia sa fie electronica 100%. El spune ca, aici intra 800 de oameni, mie mi se pare ca intra si 1500. Ar sta probabil ca sardelele, dar nu ar fi o problema cu fumul si aerul respirabil, pentru ca inaltimea clubului este de aproape zece metri. “Il putem face si mai inalt. Dar cred ca ajunge”.

Intrarea The President este strajuita de doua usi din sticla, zici ca intri in Plaza, dar mai degraba intri intr-un cinema, pe covorul rosu, marginit de spoturi de lumini. Iti vine sa te opresti, sa-ti cumperi popcorn, dar nu au. Treci pe langa garderoba, platesti biletul, 20 de lei si deschizi o noua pereche de usi, de aceasta data din lemn, urci trei trepte, ridici ochii si lasi sa te copleseasca grandoarea arcadelor albe, pe care se impletesc modele din piatra, vegheate de peretii rosii, rosii, rosii, de care in viitor vor atarna opt proiectoare. Printre schele care impanzesc tavalnul ca un fagure, clipocesc continuu mii de leduri verzi. Domnesc asupra ringului trei candelabre din fier forjat, nu foarte mari, “dar le vom schimba cu unele mai mari, meritam mai mult”, 12 discoball-uri, o duzina medii, o duzina mici, “dar vom avea mai multe, si sus, si jos”, lasere, multe moving head-uri si multi roboti de lumini, “numarul lor nu este concludent, vor fi mult mai multe”, pentru ca patronii planuiesc imbunatatiri.

Este si cazul, dintr-un singur motiv. Pupitrul DJ-ului se afla sus, in “corcodus”. Ca sa ajunga aproape de tavan, de unde priveste disco-ball-ul in ochi si oamenii in cap, artistul urca 12 trepte. In cazul unui stil de muzica unde interactiunea cu publicul este cateodata sarea si piperul petrecerii, ei bine, nimeni nu-l poate pupa pe DJ. Decat fetele care danseaza in cele doua separeuri ce incadreaza pupitrul, mochetate in rosu, cu privire directa spre ring, parca esti regele ce iese la balcon, in fata suspusilor sai. Acum nu exista supusi, sunt doar canapele albe si rosii, care stau tolanite labirintic pe ring, in asteptarea multimii care sa le scoata afara.

Curatenia iti impune respect. La baie, totul straluceste, ca in hotelurile de cinci stele, mai ca nu face gresia “blink!”. In fiecare toaleta si pe fiecare perete sunt lipite bine, nu cumva sa le dezlipesti, postere cu DJ-ul. Chiar daca ai vrea sa te inchzi, sa desprinzi vreunul pe shestache, nu poti, caci la usi, nu exista yale (!). Cand n-au de lucru, cei trei barmani si cei trei ospatari stau la vorba prin bar, se joaca PSP, intr-un colt, pe-un fotoliu negru sau fac poze, hipnotizati de platane, sus, la DJ. Se simt bine. La fel de bine, precum sunt si preturile la bar: 6 lei o apa, 7 lei o bere, shut-uri putin peste 10 lei si cocktail-uri pana in 15 lei. Pentru preturi, si pentru maretie, te simti bine din respect.