Techno ca pastila antiplictiseala

plictiseala

Ajungi pe la 11, la Sala Polivalenta, pe scena canta Chicane, dar foarte bine ar putea canta si Britney Spears, deoarece, iti explica un sms, “Saltwater s-a dus dracu”. Cade si sunetul de doua ori, mai pleaca niste lume si intra M.A.N.D.Y. Se aude cam incet, este si cam infundat, e ca la I Love Techo, anul trecut, in Belgia, unde volumul era mic, din motive de poluare fonica. La noi nu poluezi fonic, caci n-ai cu ce, in schimb, langa mormanul de geci in jurul caruia dansezi cu prietenii tai s-a strans si un morman de sticle, de tigari, de cutii de bere si de foi de revista calcate in picioare. “Unde arunc si eu asta?”, “Langa geci”. Cocotata pe movilita, o domnisoara citeste de 30 de minute niste pagini rupte, dovada ca la club se si citeste, nu doar se scrie.

Gluon-symmetry imbracat la camasa, din respect pentru Jeff Mills, sfideaza ce se aude, cu mainile in san, iar sunetul, infruntat cu dispret, cade din nou. Cele 5 ecrane de proiectii anunta ca mai sunt 3 minute din cele 5 fara muzica, care au urmat de fapt dupa cele 10, trec si ele, si se dezlantuie in plina splendoare, pe mocheta, miscari de dans, pe house. Ti se pare ca-l vezi pe Eftimie, nu e el, este clona lui, mai mica de inaltime, care priveste prin ochelarii de soare un baiat cu spirit de Polivalenta in sange, cum danseaza la fel de ritmat, orice BPM ar fi. Incantatii orientale aduc si primele miscari din solduri, pana se pierd in acorduri trance-uite, taaam, taam, taam, intra si bass-ul, tam!, tam!, tam!, niste fluierele, ca niste cinelle, si iar atmosferic, taaam, taaam, taaam. Lumea aplauda si tipa, de fapt e populist si e cam simplist. Sunt si voci de MTV. Te legeni sa treaca timpul, sa intre Jeff Mills si privesti marea de copii care danseaza parca la Zilele Trance.

antiplictiseala

Daca muzica nu te solicita, e clar ca te oboseste. Iti plac sunetele, nu-ti place ordinea lor. Se aude “Ooo”, care de fapt e “do re mi”. Se mixeaza un hit, pe care l-au mixat si anul trecut, o fi asta brandul lor? “You can surely turn the tide, you can push the tempest by”, si chiar nu vrei sa mai auzi, mai ales partea aceea cu “push push, push push”. Te contrazice un baiat care invarte fictiv din butoane, in timp ce isi umfla obrajii. Pentru el e pumping. Eu chiar m-am plictisit. Dar poate termina! si intra Jeff Mills. Nu termina. Ha! Pune minimal, nu minimal techno, ci minimal house, din cel mai prost soi, definit de-a lungul timpului ca piulite sau ca ligheane. Este ceea ce pe forumuri probabil se va numi “frate, ne-a rupt capul”.
Deja ma simt ca domnul Goe, “Da’ nu mai vine? Eu vreau sa vie”. Jeff Mills, da, el sa vie! Arunc un ochi la ceas, in timp ce DJul picura neregulat, intr-un pahar cu apa, “pica, pic, pica, pic”, apoi se aude de parca ar fi venit apa, care a fost oprita o zi. Toata lumea sta, asteptare generala, din cand in cand animata de o intrare puternica cu bass-ul, care de fapt e tot o amagire, pentru ca e soft, soft, soft, numai bun de ascultat in masina, pe drumul de intoarcere spre casa si nici atunci.

Some love, some Boka Shade, some Body Language, M.A.N.D.Y. remix si pentru ca este o piesa buna, sper din nou sa fie ultima. Dar nu e. Asa ca te asezi jos, pe movilita care acum s-a dublat. Nu citesti, nici nu scrii, stai ganditor cu cotul sprijinit pe genunchi, cu barbia in palma si te intrebi “pana cand?”. Te ridici cu ochii in proiectii, soundul te face sa crezi ca-s bujii, dar sunt jack-uri, nu e VJ, sau poate e, sau poate este CD, mai devreme se viziona un vidoclip Autechere. Mai stai la o vorba, mai impartasesti pareri, “Ce bine ar fi sa-ti iei bilet numai de la o anumita ora, in fuctie de line-up!”, mai afli curiozitati de viata, “M-am maturizat pe forumul Nights. Dar nu cel de-acum. Cel cu garda veche la putere”. DJ-ii fac reverante, ne transmit pupici si in sfarsit pleaca!

the bells

Se ia o pauza muzicala de loop in loop si intra Jeff Mills, mai sunt 200 de oameni, din cateva mii, tipa si aplauda, si in sfarsit totul incepe sa aiba un rost, si lasere, si podeaua care vibreaza, dar din pacate se aude ca un mp3 tras prost. “Se aude prost pentru ca e muzica prea analog.”, “Si atunci, care e solutia?”, “Keep on dancing”. Incepe Jeff, incepi si tu sa dai din cap increzator. E ca si cum ti-ai primi binecuvantarea indelung asteptata. De dans, confirma: “Scoate untul din tine, efectiv! Asta e muzica pentru oameni puternici si entuziasti!”. Dovada vine si din spatele meu, de unde se striga “Hop, hop”, iar fetele se suie in carca sa faca poze maestrului, de la inaltime. Peste bass, vine cu bass si cu smucituri de cap. Doi baieti danseaza in jurul unei fete, tribale, dar Jeff Mills este zeul. “Mai pleci?”, “Nu mai plec.” Cand pune The Bells (video) este atat de bine, incat iti scuturi mainile de-atata energie, o simti cum picura din varful degetelor si, de unde te plictiseai, acum iti vine sa sari, ca atunci cand erai mic si te jucai calcata. Dupa care, o iei la fuga pe loc, incontrolabil. Pana ajungi, odata cu soundul, la acel nivel constant de viteza, care in loc sa te oboseasca, te odihneste, in timp ce dansezi.

“Este unul dintre cele mai bune seturi pe care le-am auzit in ultimul timp la Jeff Mills”, iti spune o voce avizata, iar maestrul confirma, pune “niste minimal de-al lui”, si niste Mika Vainio, care atunci cand face astfel de techno se numeste Philus. Se danseaza ca un fel de paso doble, numai ca este cu capul. Dai din cap ca la rock, dupa care nu mai stii cum sa dansezi ca sa tii ritmul, simti cum iese din tine, nici tu nu stii exact ce, dar trebuie sa faci ceva, sa-ti potolesti pornirea, si tipi in timp ce te infigi cu mainile in umerii din fata ta, si-i zgudui, mai mult sau mai putin. Te duci mai langa scena, ca sa auzi mai bine, unde iti marchezi teritoriul cu movilita de haine si dansezi ranjind langa un tricou pe care scrie, alb pe negru, Minimal Kills Music.

jaguar

Te uiti la silueta artistului si te gandesti ca Dumnezeu, cand a facut DJ-ul, i-a dat forma lui Jeff Mills. Il recunosti si dupa umbra. Umbra mixeaza clasicul DJ Rolando – Jaguar (video), momentul cand, dupa atata zbucium, te iei de mana si lasi octavele sa-si faca treaba, sa intre in tine. La 6 fara 10, maestrul face live, pe 909, iar tu te gandesti cu mandrie ca ti-a placut sa-i vezi numele afisat ceva vreme, mare, pe Magheru. “E diferit de Derrick May”, “Este extraterestru”. Extraterestrul se opreste, noi il aplaudam pe el, el ne aplauda pe noi si plecam cu totii acasa, acasa e iubirea. “I-am invins si pe astia! Unde mergem acum?”, mergem pe hol, pe canapele, sa chemi un taxi, sa inchizi ochii putin, sa mai asculti ce-a fost, in liniste, in gand.