Jean-Jacques Perrey, comic electronic

Jean-Jacques Perrey & Dana Countryman

In 1941, francezul Georges Jenny inventa inaintasul sintetizatorului, Ondioline, un device care creaza, amplifica sau modifica un semnal electric controland miscarea electronilor dintr-un spatiu tubular, cu presiune scazuta. La acea vreme, in Europa, Ondioline s-a vandut in peste 700 de exemplare, toate construite manual, in State. Cel care i-a demonstrat capacitatea de redare a sunetelor a fost unul dintre timpurii pionieri ai genului electronic, francezul Jean-Jacques Perrey, ajuns la varsta de 79 de ani.



La vremea aceea, studia medicina. A renuntat la facultate si a colindat continentul pentru a marca puterea clapelor stramosului sintetizator. Si-a cumparat unul in 1950, iar iscusinta in folosirea lui se aude in albumele sale de la sfarsitul anilor ’60. In prezent se presupune ca mai exista doua duzini de Ondioline in lume, iar unul ii apartine, bineinteles, artistului. “Este foarte vechi, extrem de fragil si nu putin temperamental. Seamana cu mine”, spune Perrey.

La 30 de ani, artistul s-a mutat la New York. Percutionistul si omul de afaceri Caroll Bratman i-a construit pe banii lui un un studio de inregistrari, un laborator experimental. Aici a inventat un nou proces de generare a ritmurilor, prin secvente de sunet si loop-uri. S-a folosit de sunete ambientale, din stilul "musique concrète" si a creat primul crampei de viitor. Apoi, s-a imprietenit cu Rober Moog, The Inventor.

Sintetizatorul Moog a fost printre primele instrumente electronice folosite la scara inalta. In 1964 dura si cateva ore sa setezi instrumentul, format din mai multe module, pentru a obtine un sunet anume. Modelul Minimoog D insa, a fost conceput ca un tot unitar si a marcat perceptia sintetizatorului ca si claviatura. La sfarsitul anilor ‘70 era cel mai popular sintetizator monofonic. In plus, era portabil. De aceea, in zece ani s-au vandut peste zece mii de unitati. Jean-Jacques Perrey a fost primul muzician care a folosit acest instrument. A facut happy electronic pop music si a popularizat soundul in desenele animate ale lui Walt Disney sau in gingal-urile de la inceputurile publicitatii TV.



Are o biblioteca de 4000 de sunete. Primele 1500 le-a creat in anii ’60. Le-a inregistrat singur, pe un casetofon clasic, care tragea la 38 de centimetri pe secunda: masini, ambianta, animale si tot felul de alte sunete neobisnuite, unele create de instrumentisti. Restul sunetelor sunt aceleasi 1500 inregistrate invers sau la viteza dubla sau la jumatate din viteza initiala. De exemplu, piesa "Flight of the Bumble Bee" (Moog Indigo, 1970), care l-a fascinat pe Salvador Dali, a creat-o schimband fiecare nota in parte, a incetinit putin sunetul, pentru a obtine o jumatate de ton, apoi l-a incetinit din nou, ca sa obtina jumatatea urmatoarea de ton. Astfel, avea o claviatura completa de bazait de albina, fiecare clapa era un tip de bazait.

Luati de-aici, Tom si Jerry!

Lucra cu foarfeca. Fiecare nota era o bucatica de banda magnetica. Le taia cu o precizie uluitoare si le imbina. Atarna fiecare farama de tavan si scria cu un creion special, care sa nu strice banda, un numar de ordine ce indica nota muzicala. Tavanul era intesat de fasii numerotate. In functie de sunetul care ii era necesar, taia din suvitele magnetice, alte suvite, la dimensiuni matematice precise. Daca gresea, ritmurile incetineau sau se accelerau. Pentru fiecare sound, se incorda de concentrare. Era absolut necesar sa respecte lungimea sunetului la milimetru.

Politica sa de construire a loop-urilor era foarte simpla. De exemplu, folosea un sunet inalt, apoi un sunet jos, apoi unul mediu. Apoi revenea cu un sunet inalt. “Foarte multa diversitate. Nu era plictisitor”, spune Perrey. Si-a clasificat sunetele in doua tipuri de “atac”, “cum ar fi “tu” sau “zzzziii”. Primul sunet este un atac brutal, cel de-al doilea, in jargonul meu frantuzesc, este unul moale”, explica francezul. “Nu am copiat niciodata nimic si nu am fost niciodata inspirat de nimic. Am facut cum am crezut eu mai bine. Lucrez dupa instinct. Fac totul dupa ureche”, marturiseste unul dintre putinii artisti care poarta halat, cand “lucreaza” la sintetizator.

E.V.A. by Jean-Jacques Perrey, mixed by Fat Boy Slim

Perrey a lucrat si in domeniul cercetarii, al muzicii terapeutice pentru insomniaci. A incercat sa comunice cu delfinii prin unde de sunet. “A fost remarcabil. Daca playezi anumite sunete, la o anumita frecventa, delfinii incep sa inoate in cercuri perfecte”. La sfarsitul anilor ’80, odata cu dezvoltarea sinthurilor digitale, Ice-T si Fat Boy Slim au mixat o piesa a lui Perry veche de 20 de ani, EVA. In prezent, producatorul colaboreaza cu Dana Countryman, un compozitor din Seattle. Au scos impreuna albumul Happy Electro-Pop Music Machine, care dospeste de sunete din anii ’60. (ascultati aici). “Am simtit ca muzica electronica a intrat intr-o era neagra, si-a pierdut inocenta. Am decis, cu multi ani in urma, sa ofer oamenilor numai optimism si umor. Dar este din ce in ce mai greu, pentru ca lumea se misca atat de repede. Din pacate, viitorul nu mai este ce-a fost”.

Rokolectiv / duminica / 13 aprilie / MNAC