“Combativitatea este o eticheta care ne-a fost pusa din teama. Unor oameni le place frica sau gandul ca ceva este periculos. Este sursa multor povesti cu fantome, stereotipuri si chiar vanzari de discuri. Aceasta slabiciune ne permite sa lucram linistititi si ne ajuta sa ne mentinem focusati. Unii artisti nu au parte de un asemenea lux si, eventual, faima lor se consuma pe masura ce-si pierd concentrarea, din cauza succesului. Cand vine insa vorba despre Undergorund Resistance, cu cat avem mai mult succes, cu atat devenim mai intunecati. Iar din fericire, oamenii se tem de intuneric. (sursa)
Multi oameni au confundat mastile pe care le purtam cu terorismul si combativitatea. Am inteles atunci ca nimeni nu stia cine suntem, tot ce stiau era un disc negru si un label, la ce le trebuia sa stie altceva? Poate nu ma placi ca om, dar poate iti place muzica, daca iti folosesti urechile si nu ochii, acesta a fost scopul din spatele Undergound Resistance. Era mult mai important ce iesea din boxe, decat cine eram noi. (sursa)
Daca m-ar intreba cineva “Hey man, de ce ai facut hi-tech jazz?” si ii spun de ce, pentru ca am avut ceva in minte, ceva la care m-am gandit, i-as distruge viziunea, ceea ce a inteles el din acea piesa cand a ascultat-o. De aceea am invatat sa nu descriu nimic si sa las totul limpede ca apa, fara forma, fara aspect. Cred ca asta le place oamenilor la Underground Resistance, ajung sa-si picteze propria imagine. Noi doar le dam tesatura, discul, iar in mintea lor contureaza singuri tabloul. Acesta este motivul pentru care vindem de atata timp. Am renuntat la chipuri, am purtat masti, pentru ca nu exista nici un motiv pentru care tu sa stii cum aratam, ca sa te concentrezi mai mult pe sunet si pe forma lui. Din pacate, oamenii au mereu nevoie de un chip, iar timp de cativa ani nu le-am dat nici unul. Dar acum, internet, telefoane mobile, oamenii iti fac poze care ajung peste tot, pe web. M-am gandit, ei bine, din fericire oamenii ma vor stima si imi vor stima dorinta sa nu fiu vazut dinaintea muzicii mele. Nu ies in fata muzicii. Cred ca daca iti pui ego-ul dinaintea muzicii si il infigi bine dinaintea boxelor, oamenii care incearca sa-ti asculte soundul nu vor reusi, pentru ca tot ce vor auzi va fi egoul tau. De aceea, chiar ii rog pe oamenii care intr-adevar au poze cu mine sa fie onorabili si sa ma lase afara din asta.
Au fost timpuri cand am facut muzica “Hi-Tech Jazz”. Man, nu-mi aduc aminte nimic de cand am facut piesa aia, au fost doua saptamani incetosate. Spirtul colinda prin mine si cand a ajuns la destinatie, era “Hi-Tech Jazz”. De multe, multe ori, ca muzician, daca esti intr-adevar in armonie, de parca ai canta in biserica… Ca si pianist, chitarist sau bassist sunt decent in ceea ce fac, dar sunt momente cand oamenii in biserica chiar o simt, si inspiratia vine, si spiritul coboara si poti canta dincolo de abilitatile tale. De fapt, stiti pedala de bass de la orga? Mereu am probleme cu ea. Trebuie sa ma uit in jos si sa apas pe ea, este dificil, dar cand spiritul te invaluie nu mai trebuie sa te uiti in jos, piciorul tau se misca singur. Ajuns in acest punct realizez ca, de fapt, nu eu cant la acea orga. Asa este si cu o piesa. Daca spiritul vine cand lucrezi la ea, intrebarea devine “Esti chiar tu acela care face piesa?”. Deci, din nou, cateodata este dificil sa iti asumi credit pentru astfel de lucruri.
De ce trebuie sa te pui dinaintea muzicii tale? Ca oameni, avem multe defecte – unora le plac femeile prea mult, fumatul, jocurile de noroc, alcoolul. Ca om, ai defecte, dar munca ta, creatia ta artistica sau orice iese din tine, contributia ta rezista mult mai mult decat tu, ca om”. (sursa)
Rokolectiv / vineri/ 11 aprilie/ Session
No comments:
Post a Comment